Eşti aici

Sărbătoarea Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, Ocrotitorul Spiritual al Municipiului Râmnicu Vâlcea

27 Septembrie / Viața Eparhiei

În ziua de prăznuire a Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, duminică, 27 septembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Teodor, Mitropolit de Akhaltzike și Tao Klarjeti, din cadrul Bisericii Ortodoxe a Georgiei.

Alături de cei doi ierarhi au slujit preoții din municipiul Râmnicu Vâlcea, care și-au cinstit ocrotitorul spiritual, aducând prinos de recunoștință și cinstire celui care, prin viața și lucrarea sa, a rămas unul dintre cei mai de seamă îndrumători ai culturii tiparului.

Bucuria duhovnicească a sărbătorii a fost împărtășită de credincioșii și pelerinii care s-au închinat sfintelor moaște ale Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul, aduse la Râmnic pentru a întări comuniunea întru sfințenie și pentru a pune în lumină evlavia deosebită pe care Sfântul Ierarh Antim Ivireanul a avut-o față de ocrotitorul Mănăstirii Bistrița și al întregii Eparhii.

La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teodor a rostit un cuvânt de învățătură în care a evidențiat importanța cinstirii Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul pentru comuniunea dintre Biserica Ortodoxă Română și Biserica Ortodoxă a Georgiei, subliniind legătura duhovnicească dintre cele două popoare și rodnicia lucrării desfășurate de Sfântul Antim în Țara Românească. Totodată, ierarhul georgian și-a exprimat bucuria de a reveni la Râmnic, la invitația Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Varsanufie, căruia i-a mulțumit pentru dragostea și prețuirea arătate Bisericii Ortodoxe a Georgiei și i-a conferit, din partea municipalității din Adigeni, titlul de Cetățean de onoare al orașului Adigeni din Georgia, localitate în care se află satul Ude, locul de naștere al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul.

În continuare, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teodor pentru prezența la sărbătoarea Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul și municipalității din Adigeni pentru conferirea titlului de Cetățean de onoare, apreciind acest gest ca pe o expresie a prețuirii și a legăturii frățești dintre cele două comunități, unite prin memoria și moștenirea duhovnicească a Sfântului Antim Ivireanul.

Totodată, Chiriarhul Râmnicului a accentuat că „Sfântul Ierarh Antim Ivireanul ne cheamă să privim darurile lui Dumnezeu ca pe niște chemări la responsabilitate.

El ne arată că mintea, luminată de credință, se face vas al înțelepciunii dumnezeiești, iar cultura, călăuzită de adevăr, se preface în mărturisire a celor veșnice. Totodată, arta, contemplând frumusețea cea neînserată a lui Dumnezeu, devine icoană a slavei Sale, iar cuvântul, sfințit prin iubire, se face punte a comuniunii dintre oameni și dintre popoare.

Născut în Georgia, în binecuvântatul ținut al Udei, Sfântul Antim avea să fie smuls de timpuri potrivnice din sânul patriei sale, despărțit de casa părintească și trecut prin amărăciunea robiei și prin durerea dezrădăcinării. Și totuși, ceea ce părea a fi o frângere a vieții sale avea să se prefacă, prin lucrarea Proniei dumnezeiești, într-o chemare la sfințenie, în mijlocul unui popor căruia avea să-i ofere neprețuitele sale daruri, până când numele său avea să se lege pentru totdeauna de istoria și de sufletul Bisericii Române.

Astfel, drumul Sfântului Antim, de la Ude la Constantinopol, de la Constantinopol către Țara Românească, poate fi contemplat ca un drum prin care Dumnezeu a adunat, în chip minunat, darurile unui fiu al Georgiei și le-a făcut roditoare pentru Biserica Mântuitorului Hristos în pământul românesc.

Una dintre cele mai însemnate și mai rodnice lucrări prin care Sfântul Ierarh Antim Ivireanul a slujit Biserica din Țara Românească a fost preocuparea sa statornică pentru ca limba rugăciunii să fie limba inimii poporului și ca adevărul dumnezeiesc cuprins în sfintele slujbe să poată fi auzit, înțeles și primit de credincioși cu mintea luminată și cu inima deschisă.

Prin această lucrare, Sfântul Ierarh Antim a slujit unei necesități profund pastorale: aceea ca omul care intră în biserică să nu rămână străin de cuvântul pe care îl aude, ci să poată participa la taina rugăciunii. Astfel, prin traducere, prin tipărire și prin răspândirea cărților de cult, Sfântul Antim a contribuit la apropierea dintre cuvântul liturgic și înțelegerea credinciosului, dintre adevărul mărturisit de Biserică și viața concretă a comunității.

Pentru Râmnic, prezența Sfântului Ierarh Antim Ivireanul constituie una dintre acele binecuvântate întâlniri ale istoriei cu lucrarea lui Dumnezeu, a căror însemnătate poate fi privită prin adâncimea și rodnicia urmelor pe care aceasta le lasă în timp. Deși păstorirea sa la Râmnic s-a desfășurat într-un răstimp relativ scurt, doi ani și zece luni, lucrarea sa a avut puterea de a așeza aici semințele unei tradiții cărturărești și duhovnicești care avea să rodească în generațiile următoare și să confere acestei cetăți denumirea de „capitală a tipografilor”.

Sfârșitul său mucenicesc arată până unde poate ajunge iubirea omului care și-a pus întreaga viață în slujba lui Dumnezeu. În mucenicia Sfântului Antim se vede astfel cum întreaga sa existență, străbătută de iubirea lui Hristos și de dragostea față de oameni, se adună în cele din urmă într-o singură și deplină ofrandă adusă lui Dumnezeu.

Păstrarea la Râmnic a cărjei Sfântului Ierarh Antim Ivireanul are o semnificație care depășește cu mult valoarea sa istorică, întrucât ea ne așază înainte un semn viu al slujirii sale pastorale.

Pentru Sfântul Antim, slujirea arhierească a reprezentat chemarea de a-și așeza întreaga viață ca jertfă înaintea Mântuitorului Hristos,într-o neîncetată dăruire de sine”.

Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a oferit Înaltpreasfințitului Părinte Teodor, Mitropolit de Akhaltzike și Tao Klarjeti, o replică a cârjei arhierești a Sfântului Antim Ivireanul, ca semn al legăturii duhovnicești dintre cele două Eparhii și al cinstirii comune aduse Sfântului Ierarh Antim, fiu al Georgiei și ierarh al Râmnicului.

Totodată, părintelui stareț Grigorie de la mănăstirea din Ude i-a fost oferit un set de sfinte vase, împreună cu acoperămintele pentru acestea, darul fiind expresia comuniunii dintre credincioșii celor două Biserici.

În contextul Anului omagial al îngrijirii pastorale și Anului comemorativ al sfintelor femei din calendarul ortodox, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a oferit diplome de onoare și distincții unor monahii, profesoare, medici, preotese și femei implicate în lucrarea Bisericii, ca semn de recunoștință pentru mărturisirea credinței și pentru slujirea jertfelnică desfășurată în diferite domenii ale vieții ecleziale și sociale. Între cele cinstite s-au numărat monahii care, prin statornicia și jertfelnicia lor, au contribuit la păstrarea și înnoirea vieții monahale în mănăstirile Arhiepiscopiei Râmnicului, unele dintre ele trecând prin încercările și prigoana perioadei comuniste.

De asemenea, au fost apreciate cadrele didactice pentru lucrarea educațională desfășurată în sprijinul formării tinerilor în duhul credinței, precum și pentru rezultatele deosebite obținute de elevii din județul Vâlcea la examenele de capacitate și de bacalaureat, în mod deosebit cele ale Seminarului teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea. Distincții au fost oferite și unor doamne medici și doamnelor care au sprijinit, în diferite forme, activitatea pastoral-misionară, culturală și social-filantropică a Arhiepiscopiei Râmnicului și a mănăstirilor din eparhie.

În mod deosebit, au fost cinstite doamnele preotese care, prin vocația maternității și prin creșterea copiilor în credința creștină, dau mărturie despre frumusețea familiei întemeiate pe valorile Evangheliei. Totodată, au fost apreciate colaboratoarele Centrului Eparhial și președinta Ligii Femeilor Creștin-Ortodoxe din Arhiepiscopia Râmnicului, pentru implicarea lor în activitățile Bisericii, precum și doamnele care au sprijinit proiectele culturale și educaționale dedicate promovării vieților și învățăturilor sfinților.

Prin acordarea acestor distincții, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a evidențiat bogăția formelor prin care femeia creștină își împlinește vocația în Biserică și în societate, de la viața monahală și educația creștină până la maternitate, profesie, filantropie și mărturisirea credinței, exprimând totodată recunoștința pentru jertfa și osteneala celor care slujesc, fiecare potrivit darurilor primite de la Dumnezeu.

Alte articole despre: